Societatea de Neuropatie Diabetică a anunțat recent că prof. dr. Rodica Pop Bușui a fost aleasă pe poziția de președinte al Asociației Americane de Diabet (ADA).
Exercițiile fizice făcute la altitudine mare ar putea crește riscul de hipoglicemie în cazul pacienților care suferă de diabet zaharat.
Realegerea în funcţia de preşedinte, pentru un nou mandat de doi ani, a prof. dr. Dafin Mureşanu a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul celei de-a șasea ediţii a Congresului EFNR.
Cercetători ştiinţifici de top au prezentat, duminică, la Cluj-Napoca, cele mai recente descoperiri în neurologie, la al 17-lea Congres al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii.
În perioada 5-6 noiembrie a avut loc, online, cel de-al cincilea Congres anual al Societăţii Române de Transplant Medular (SRTM), reuniune știinţifică medicală naţională cu participare internaţională.
Numeroase studii arată importanţa unui stil de viaţă sănătos în gestionarea diabetului zaharat sau a bolileor cardiovasculare. Aceste subiecte, dar și altele, au fost dezbătute la Congresul ELMO.
A IX-a ediție a Congresului UMF „Carol Davila” din București, care are loc joia aceasta, va reuni peste 11.000 de participanți.
Provocările ridicate de COVID-19, precum și noutăţile în tratamentul mielomului multiplu și al hemofiliei au fost câteva dintre temele abordate de hematologi în cadrul evenimentelor dedicate lor din această toamnă.
Societatea Studenților în Farmacie București (SSFB) a demarat campania de sănătate publică InfoDiabet, care se desfășoară până la 28 noiembrie 2021.
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a încurajat persoanele care suferă de diabet zaharat să se vaccineze împotriva COVID1-19.
Duminică, 14 noiembrie, de Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului Zaharat, clădirea Spitalului Clinic Colțea a fost iluminată în albastru, culoarea–simbol a acestei zile.
Un studiu amplu desfășurat la Universitatea Lund din Suedia a identificat o proteină în sânge care ar putea prezice diabetul de tip 2 cu până 19 ani înainte de debutul bolii.
Pacientul cu diabet zaharat are nevoie de monitorizare și de acces la tratamentul corect, pentru a putea preveni și depista la timp complicaţiile bolii.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat, Federaţia Internaţională de Diabet (IDF) împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează campania „Accesul la îngrijirea diabetului – dacă nu acum, atunci când?”, care se va desfășura în perioada 2021-2023.
Academia de Științe Medicale organizează luni, 15 noiembrie, de la ora 11:00, o masa rotundă cu tema „Endocrinologie și diabet în contextul pandemiei COVID-19”.
Ziua Mondială a Diabetului (World Diabetes Day) este marcată anual în data de 14 noiembrie, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet, cu sprijinul OMS.
Peste 2.000 de persoane au participat la primul congres al Colegiului Medicilor Stomatologi din București, desfășurat în perioada 21-23 octombrie, în mediul online.
Congresul Internaţional al Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali de anul acesta a reunit, sub tema „Nursing Around the World”, 5.500 de asistenţi medicali din 132 de ţări.
SMARTDIAB, manifestare știinţifică aflată la a patra ediţie, a avut loc în perioada 7-8 octombrie, online, sub coordonarea prof. dr. Gabriela Radulian.
Asociația Română de Educație în Diabet (ARED) anunță că în 8 noiembrie începe un congres dedicat diabetului, nutriției și bolilor metabolice.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe